CAPITOLUL 1 – Dispoziții generale
Articolul 1.1 – Scopul documentului
Prezenții Termeni și Condiții stabilesc regulile generale privind accesarea și utilizarea Platformei AMBIENTERA, precum și drepturile și obligațiile Utilizatorilor în relația cu Operatorul. Termenii și Condițiile completează Contractul de Licență Comercială și celelalte Documente juridice aplicabile.
Articolul 1.2 – Cui i se aplică
Prezenții Termeni și Condiții se aplică tuturor persoanelor care accesează, utilizează sau interacționează cu Platforma AMBIENTERA, indiferent dacă dețin sau nu un cont de utilizator ori un abonament activ, în măsura în care natura serviciilor utilizate face aplicabile aceste prevederi.
Articolul 1.3 – Destinatarii Serviciilor
Caracterul profesional al relației contractuale. Serviciile AMBIENTERA sunt destinate exclusiv profesioniștilor, în sensul art. 3 alin. (2) din Codul civil, respectiv persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale, persoanelor juridice și altor entități care exploatează o Locație ori desfășoară o activitate economică în cadrul căreia se realizează difuzarea ambientală de conținut audio.
Platforma AMBIENTERA nu este destinată consumatorilor, în sensul art. 2 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 și al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, și nu se încheie Contracte de Licență Comercială având ca obiect utilizarea în scop personal, casnic sau necomercial.
Prin crearea contului și prin activarea unui abonament, Utilizatorul declară că acționează în scopuri legate de activitatea sa comercială, industrială, artizanală, liberală ori de producție și că nu are calitatea de consumator în raportul juridic astfel născut. Operatorul poate solicita, oricând, documente care atestă această calitate și poate refuza ori înceta furnizarea Serviciilor în lipsa acestora.
Articolul 1.4 – Relația cu Contractul de Licență Comercială
În cazul Utilizatorilor care încheie un Contract de Licență Comercială, prezentul document completează prevederile acelui Contract și se interpretează împreună cu acesta.
Articolul 1.5 – Documentele juridice aplicabile
Utilizarea Platformei AMBIENTERA și relația dintre Licențiator și Utilizator sau Client sunt guvernate, după caz, de documentele prevăzute în Articolul 4 din Contractul de Licență Comercială, inclusiv de Contractul de licență, certificatele emise, Repertoriul licențiat, documentația aferentă Repertoriului personalizat, documentele licenței, anexele contractuale, prezentele Termeni și Condiții, Politica de Confidențialitate, Politica de Rambursare și Politica privind Modulele Cookie.
Articolul 1.6 – Ordinea de prioritate
În cazul unei neconcordanțe între documentele aplicabile Platformei AMBIENTERA, se aplică regulile de interpretare și ordinea de prioritate prevăzute la Articolul 3 din Contractul de Licență Comercială.
În materia utilizării tehnice a Platformei și a funcționalităților acesteia, prezentii Termeni și Condiții se aplică în condițiile Articolului 3 alin. 3.2 lit. e) din Contract.
În materia prelucrării datelor cu caracter personal și a drepturilor și obligațiilor aferente acestei prelucrări, se aplică Politica de Confidențialitate în condițiile Articolului 3 alin. 3.2 lit. f) din Contract.
În materia anulării abonamentelor și a rambursării sumelor achitate, se aplică Politica de Rambursare în condițiile Articolului 3 alin. 3.2 lit. d) din Contract.
Politica privind Modulele Cookie are caracter exclusiv informativ și se aplică în condițiile prevăzute în cuprinsul acesteia și la Articolul 3 alin. 3.3 din Contract.
CAPITOLUL 2 – Definiții
Articolul 2.1 – Platforma
Platforma AMBIENTERA reprezintă infrastructura tehnică operată de Licențiator, direct sau prin persoane ori entități desemnate de acesta, prin intermediul căreia sunt furnizate Serviciile AMBIENTERA și este administrată relația contractuală cu Clientul sau Utilizatorul.
Articolul 2.2 – Operatorul
Operatorul reprezintă Licențiatorul sau, după caz, persoana juridică ori persoana fizică autorizată desemnată de acesta pentru administrarea și operarea Platformei AMBIENTERA. Datele complete de identificare ale Operatorului sunt prevăzute la Capitolul 14.
Articolul 2.3 – Vizitatorul și Utilizatorul
Vizitator — orice persoană care accesează Platforma AMBIENTERA, fără a activa o Licență de testare și fără a încheia un Contract de Licență Comercială.
Utilizator — profesionistul care a activat o Licență de testare, în sensul definit la Articolul 2 din Contractul de Licență Comercială. Termenul are, în cuprinsul prezentului document, exclusiv acest înțeles.
Atunci când prezentul document instituie obligații sau reguli de conduită aplicabile oricărei persoane care accesează Platforma AMBIENTERA, acestea se aplică deopotrivă Vizitatorului, Utilizatorului și Clientului.
Articolul 2.4 – Clientul
Clientul reprezintă profesionistul, în sensul art. 1.3, care a încheiat un Contract de Licență Comercială cu Licențiatorul și beneficiază de Serviciile AMBIENTERA în condițiile acestuia.
Articolul 2.5 – Contul
Contul reprezintă profilul creat în Platformă prin intermediul căruia Utilizatorul poate accesa serviciile disponibile.
Articolul 2.7 – Serviciile
Serviciile AMBIENTERA reprezintă totalitatea serviciilor digitale furnizate prin Platforma AMBIENTERA, inclusiv administrarea licențelor, accesul la Repertoriul licențiat, furnizarea, administrarea și, după caz, accesul exclusiv la Repertoriul personalizat, gestionarea documentației contractuale și orice alte funcționalități puse la dispoziția Clientului.
Articolul 2.8 – Licența Comercială
Licența Comercială reprezintă dreptul contractual limitat, neexclusiv și netransmisibil, acordat Clientului de către Licențiator pentru utilizarea comercială, prin Difuzare ambientală, a Repertoriului licențiat și, după caz, a Repertoriului personalizat expres pus la dispoziția acestuia, în condițiile Contractului de Licență Comercială.
Articolul 2.9 – Contractul de Licență Comercială
Contractul încheiat între Licențiator și Client pentru acordarea Licenței Comerciale și furnizarea Serviciilor AMBIENTERA, precum și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor Părților privind utilizarea comercială a Repertoriului licențiat și, după caz, a Repertoriului personalizat.
Articolul 2.10 – Conținutul
Orice material disponibil prin intermediul Platformei, inclusiv, fără a se limita la, înregistrări audio, playlisturi, texte, imagini, elemente grafice, materiale informative și alte resurse puse la dispoziția Utilizatorilor de către Operator.
Articolul 2.11 – Documentele juridice
Ansamblul documentelor enumerate la art. 1.5.
CAPITOLUL 3 – Utilizarea Platformei
Art. 3.1. Platforma AMBIENTERA poate fi utilizată exclusiv în conformitate cu prezentul document, cu Contractul de Licență Comercială și cu celelalte Documente juridice aplicabile. Utilizatorii au obligația de a utiliza Platforma cu bună-credință și cu respectarea legislației aplicabile.
Art. 3.2. Utilizatorul este responsabil pentru furnizarea unor informații corecte, complete și actualizate. Operatorul poate solicita actualizarea informațiilor atunci când acest lucru este necesar pentru furnizarea serviciilor, pentru emiterea documentelor contractuale sau pentru respectarea obligațiilor legale.
Art. 3.3. Exactitatea datelor privind Locația, suprafața, categoria de activitate și celelalte elemente care determină întinderea Licenței este esențială pentru validitatea documentelor emise de Platformă. Operatorul nu răspunde pentru consecințele care decurg din furnizarea unor date inexacte de către Utilizator, inclusiv în cadrul unui control.
Art. 3.4. Prin utilizarea Platformei AMBIENTERA, Utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de Documentele juridice aplicabile și se obligă să le respecte pe întreaga durată a utilizării serviciilor.
CAPITOLUL 4 – Contul de utilizator
Articolul 4.1 – Crearea contului
Pentru accesarea anumitor funcționalități, Utilizatorul trebuie să își creeze un cont, furnizând informațiile solicitate și acceptând Documentele juridice aplicabile.
Articolul 4.2 – Exactitatea datelor
Utilizatorul se obligă să furnizeze informații reale, complete și actualizate și să le mențină corecte pe întreaga perioadă de utilizare.
Articolul 4.3 – Confidențialitatea datelor de autentificare
Utilizatorul este responsabil pentru păstrarea confidențialității datelor de autentificare și pentru activitățile desfășurate prin contul său, cu excepția situațiilor imputabile Operatorului.
Articolul 4.4 – Utilizarea contului
Contul este personal și poate fi utilizat exclusiv de persoana sau entitatea pentru care a fost creat. Utilizatorul nu poate transfera, vinde, împrumuta sau pune la dispoziția altor persoane accesul la cont, cu excepția funcționalităților oferite expres de Platformă.
Articolul 4.5 – Acces neautorizat
În cazul în care Utilizatorul suspectează compromiterea datelor de autentificare sau un acces neautorizat, are obligația de a informa Operatorul fără întârzieri nejustificate.
Articolul 4.6 – Suspendarea contului
Operatorul poate suspenda temporar accesul la cont în situațiile prevăzute de prezentul document, de Contract sau de legislația aplicabilă, în mod proporțional cu natura situației.
4.7. Perioada de grație aplicabilă în cazul ștergerii contului este cea prevăzută la Articolul 47 din Contractul de Licență Comercială, care se aplică în întregime. Prezentul articol nu derogă de la acesta și nu îl completează.
Procedura tehnică de solicitare, de confirmare și de anulare a ștergerii contului este pusă la dispoziție prin funcționalitățile Platformei AMBIENTERA.
CAPITOLUL 4¹ – Perioada de testare (Termenii de testare)
Articolul 4¹.1 – Obiectul capitolului
Prezentul capitol constituie secțiunea privind Perioada de testare la care se referă Articolul 21 alin. 21.1 și 21.13 din Contractul de licență comercială. El detaliază procedura tehnică de activare și de derulare a Perioadei de testare și nu modifică drepturile acordate prin Articolul 21 din Contract.
Articolul 4¹.2 – Cine poate activa
Perioada de testare se acordă exclusiv profesioniștilor, în sensul art. 1.3. Activarea presupune acceptarea prealabilă a Contractului de licență comercială și a prezentului capitol, identificarea Utilizatorului prin denumire și cod unic de înregistrare, verificate în corespondență, și declararea locației în care va fi utilizat Repertoriul licențiat. Perioada de testare nu constituie o ofertă adresată publicului.
Articolul 4¹.3 – Activarea
Activarea se realizează prin funcționalitatea pusă la dispoziție în Platformă, din contul Utilizatorului, prin autentificare cu credențiale proprii. Perioada de testare începe la momentul confirmării activării, iar Platforma emite Certificatul de Licență Temporară.
Articolul 4¹.4 – Durata
Durata Perioadei de testare este cea comunicată Utilizatorului în Platformă la momentul activării și atestată prin Certificatul de Licență Temporară; aceasta nu poate fi mai mică de 1 (una) zi calendaristică. Operatorul poate stabili durate mai lungi, cu titlu general sau în cadrul unor oferte promoționale, în condițiile Articolului 21 alin. 21.3 din Contract.
Articolul 4¹.5 – Frecvența
Prin activare directă în Platformă, Utilizatorul poate beneficia de o singură Perioadă de testare la 12 (douăsprezece) luni, pentru un singur cont activ și o singură locație declarată. Licențiatorul poate acorda, la inițiativa sa și cu titlu gratuit, una sau mai multe perioade de testare suplimentare, inclusiv în cadrul unor oferte promoționale sau în considerarea unor situații individuale, fără ca acordarea acestora să constituie un drept al Utilizatorului sau al Clientului ori o obligație pentru Licențiator. Deschiderea unor conturi multiple pentru aceeași locație sau aceeași activitate ori furnizarea unor informații inexacte poate atrage refuzul activării sau revocarea, în condițiile Articolului 21 alin. 21.7 și 21.14 din Contract.
Articolul 4¹.6 – Confirmarea limitelor licenței
La activare, Utilizatorul confirmă distinct, printr-o manifestare de voință separată și înregistrată ca atare în Platformă, că a luat cunoștință de limitele prevăzute la Articolul 32 alin. 32.7 din Contract, care se aplică în mod corespunzător Licenței de testare și locației declarate. Confirmarea se înregistrează separat de acceptarea generală a Documentelor juridice, în condițiile Articolului 21 alin. 21.17 din Contract.
Articolul 4¹.7 – Prelungirea
Operatorul poate prelungi, cu titlu gratuit, o Perioadă de testare aflată în curs. Prelungirea produce efecte de la emiterea unei noi versiuni a Certificatului de Licență Temporară, care atestă noua dată de expirare, și nu conferă Utilizatorului drepturile aferente Licenței comerciale.
Articolul 4¹.8 – Încetarea
La expirarea Perioadei de testare, Licența de testare și accesul la Repertoriul licențiat încetează de drept, dacă Utilizatorul nu activează un abonament. Perioada de testare nu se transformă automat în abonament, iar pe durata acesteia nu se emite factură și nu se naște nicio obligație de plată. Revocarea Licenței de testare operează în condițiile Articolului 21 alin. 21.14 din Contract și determină încetarea de drept a Certificatului de Licență Temporară.
Articolul 4¹.9 – Contul după expirare
Expirarea Perioadei de testare nu determină ștergerea contului. Contul rămâne accesibil pentru funcționalitățile care nu necesită o licență activă, inclusiv pentru activarea unui abonament.
CAPITOLUL 5 – Abonamentul, reînnoirea și anularea
Articolul 5.1 – Abonamentul
Abonamentul reprezintă forma comercială prin care Clientul dobândește acces la Serviciile AMBIENTERA și drepturile de utilizare aferente Licenței comerciale. Abonamentul se activează pe Locație licențiată; fiecare Licență comercială poate avea propriul abonament, preț, termen și Dată a reînnoirii, independent de celelalte (Articolul 17 alin. 17.5 și Articolul 22 alin. 22.2 din Contract). Licențiatorul poate pune la dispoziție planuri comerciale, categorii de abonamente sau oferte personalizate, stabilite în funcție de caracteristicile Locației licențiate, de modul de utilizare a Serviciilor sau de alte criterii comunicate Clientului înainte de activare.
Articolul 5.2 – Reînnoirea automată
Dacă planul ales prevede reînnoire automată, abonamentul se reînnoiește succesiv, pentru perioade egale cu perioada inițială, la prețul aplicabil la data reînnoirii, prin debitarea automată a instrumentului de plată înregistrat.
Operatorul informează Clientul cu privire la reînnoire cu cel puțin 7 (șapte) zile calendaristice înainte de Data reînnoirii, prin e-mail și prin notificare în Platformă. Notificarea cuprinde Data reînnoirii, durata noii perioade, prețul care va fi debitat și modalitatea de anulare a reînnoirii, în condițiile Articolului 22 alin. 22.6–22.9 din Contractul de Licență Comercială.
Modificarea prețului abonamentului nu produce efecte asupra perioadei deja achitate. Un preț modificat se aplică începând cu prima reînnoire care are loc după împlinirea unui termen de cel puțin 30 de zile de la comunicarea modificării. Clientul care nu acceptă noul preț poate anula abonamentul înainte de data reînnoirii, fără costuri suplimentare.
Articolul 5.3 – Anularea
Clientul poate dezactiva reînnoirea automată a oricărui abonament, în orice moment anterior Datei reînnoirii aferente acestuia, prin funcționalitățile disponibile în Platformă. Anularea privește exclusiv abonamentul vizat și nu afectează celelalte abonamente ale Clientului. Anularea produce efecte asupra reînnoirii și nu afectează valabilitatea abonamentului și a Licenței Comerciale pentru perioada deja achitată.
Articolul 5.4 – Efectele expirării
La expirarea perioadei achitate, dacă abonamentul nu este reînnoit, acesta încetează, iar Licența comercială aferentă Locației licențiate respective încetează pentru viitor. Contractul rămâne în vigoare atât timp cât Clientul deține cel puțin o Licență comercială activă și încetează la încetarea ultimei dintre acestea (Articolul 43 din Contract). Dreptul Clientului de a utiliza Repertoriul licențiat și, după caz, Repertoriul personalizat, precum și Serviciile care necesită o Licență activă încetează la aceeași dată.
Încetarea nu determină, prin ea însăși, ștergerea contului. Contul poate rămâne accesibil exclusiv pentru funcționalitățile care nu necesită abonament sau Licență activă, inclusiv administrarea contului, consultarea documentelor contractuale și reactivarea Serviciilor. Menținerea contului nu conferă dreptul de utilizare a Repertoriului licențiat.
Art. 5.5. Anularea abonamentului nu generează, prin ea însăși, dreptul la rambursare și nu conduce automat la ștergerea contului.
Articolul 5.6 – Facturarea
Facturile aferente Serviciilor se emit în formă electronică și se transmit prin sistemul național RO e-Factura, în condițiile O.U.G. nr. 120/2021 și ale legislației fiscale aplicabile. Clientul are obligația de a furniza și de a menține actualizate datele necesare emiterii facturii, inclusiv codul de identificare fiscală.
Articolul 5.7 – Supraviețuirea obligațiilor
Încetarea abonamentului, a Licenței sau a Contractului nu aduce atingere obligațiilor născute anterior, inclusiv celor privind plata serviciilor deja prestate, păstrarea evidențelor prevăzute de Contract sau altor obligații care continuă să producă efecte potrivit Documentelor contractuale ori legii.
CAPITOLUL 6 – Proprietatea intelectuală
Articolul 6.1 – Dreptul de proprietate
Platforma AMBIENTERA, inclusiv software-ul, structura aplicației, interfața grafică, elementele vizuale, textele, documentația, bazele de date, playlisturile, înregistrările audio, logo-urile, mărcile, denumirile comerciale și orice alte materiale puse la dispoziția Utilizatorilor sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit celorlalte dispoziții aplicabile în materia proprietății intelectuale.
Aceste drepturi aparțin Operatorului, Licențiatorului sau, după caz, titularilor ori deținătorilor de drepturi care au autorizat utilizarea acestora în cadrul Platformei.
Articolul 6.2 – Întinderea drepturilor acordate
Utilizarea Platformei nu conferă Utilizatorului niciun drept de proprietate asupra elementelor prevăzute la art. 6.1. Utilizarea comercială a Repertoriului licențiat este permisă exclusiv în condițiile Contractului de Licență Comercială sau, după caz, ale Licenței de testare. Utilizarea Repertoriului personalizat este permisă exclusiv Clientului căruia îi este pus la dispoziție, în condițiile Contractului de Licență Comercială și ale serviciului personalizat contractat.
Articolul 6.3 – Utilizări interzise
Fără acordul prealabil, expres și scris al Operatorului, este interzisă: copierea integrală sau parțială a Platformei; reproducerea, distribuirea sau comunicarea publică a Conținutului în afara utilizărilor permise expres; modificarea, adaptarea sau realizarea de opere derivate; sincronizarea Conținutului cu materiale audiovizuale sau publicitare; punerea la dispoziția publicului a Conținutului prin rețele de calculatoare; eliminarea sau modificarea mențiunilor privind drepturile de autor; utilizarea mărcilor, logo-urilor sau identității vizuale a Platformei într-un mod care poate crea confuzie.
Articolul 6.4 – Feedback
Sugestiile, observațiile sau propunerile transmise voluntar de Utilizatori pot fi utilizate de Operator pentru dezvoltarea serviciilor, fără obligația de a acorda o compensație, cu respectarea drepturilor prevăzute de lege.
Articolul 6.5 – Raportarea încălcărilor
Orice persoană care consideră că prin intermediul Platformei sunt încălcate drepturi de proprietate intelectuală poate transmite Operatorului o notificare, utilizând datele de contact de la Capitolul 14. Notificarea trebuie să identifice elementul reclamat, drepturile invocate și temeiul acestora. Operatorul analizează solicitarea și adoptă măsurile pe care le consideră necesare, în conformitate cu legislația aplicabilă.
CAPITOLUL 7 – Utilizarea acceptabilă
Art. 7.1. Utilizatorul se obligă să utilizeze Platforma în mod legal, responsabil și cu bună-credință, fără a desfășura activități care pot afecta funcționarea, securitatea, disponibilitatea sau reputația Platformei ori drepturile altor Utilizatori.
Articolul 7.2 – Activități interzise
Sunt interzise, fără a se limita la: accesarea neautorizată a Platformei sau a unor conturi ori informații; utilizarea Platformei pentru activități ilegale, frauduloase sau înșelătoare; transmiterea de programe malițioase; perturbarea funcționării Platformei.
Articolul 7.3 – Interdicții tehnice
Fără acordul prealabil și scris al Operatorului, Utilizatorului îi este interzis: să copieze, reproducă sau cloneze Platforma ori componente ale acesteia; să efectueze decompilare, inginerie inversă sau operațiuni similare, în limitele permise de art. 76-77 din Legea nr. 8/1996; să utilizeze mijloace automate, inclusiv boți, scripturi sau crawlere, pentru extragerea sistematică a informațiilor; să testeze vulnerabilitățile de securitate fără autorizarea Operatorului.
Articolul 7.4 – Utilizarea Licenței în afara Locației licențiate
Difuzarea Repertoriului licențiat sau, după caz, a Repertoriului personalizat în altă locație decât cea indicată în Certificatul de licență aferent acesteia, precum și punerea Serviciilor la dispoziția unor terți, constituie încălcare gravă a prezentului capitol și a Contractului.
Articolul 7.5 – Consecințe
Încălcarea prezentului capitol poate determina aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul document, în Contract sau de lege, inclusiv suspendarea ori încetarea accesului.
CAPITOLUL 8 – Disponibilitatea serviciilor
Art. 8.1. Operatorul depune eforturi rezonabile pentru a asigura funcționarea Platformei în condiții de stabilitate, securitate și disponibilitate, însă nu garantează funcționarea neîntreruptă sau lipsită de erori.
Articolul 8.2 – Mentenanță
Operatorul poate efectua lucrări de mentenanță, actualizări sau alte intervenții necesare. În măsura posibilului, acestea vor fi programate astfel încât impactul asupra Utilizatorilor să fie cât mai redus și, atunci când sunt planificate și de durată semnificativă, vor fi anunțate în prealabil.
Articolul 8.3 – Întreruperi
Disponibilitatea poate fi afectată temporar de lucrări de mentenanță, actualizări software, incidente tehnice, probleme ale infrastructurii ori ale furnizorilor utilizați de Operator sau de evenimente aflate în afara controlului rezonabil al acestuia.
Articolul 8.4 – Continuitatea difuzării
Platforma poate pune la dispoziție funcționalități care permit continuarea difuzării în lipsa temporară a conexiunii la internet. Aceste funcționalități nu sunt garantate și nu înlătură obligația Clientului de a asigura echipamentele și conexiunea necesare.
Articolul 8.5 – Compatibilitate
Operatorul nu garantează compatibilitatea cu toate dispozitivele, sistemele de operare, browserele sau configurațiile hardware existente.
Articolul 8.6 – Comunicarea incidentelor
În cazul unor incidente tehnice semnificative care afectează un număr relevant de Utilizatori, Operatorul poate comunica informații privind situația și măsurile adoptate prin Platformă, prin e-mail sau prin alte mijloace disponibile.
CAPITOLUL 9 – Suspendarea și restricționarea accesului
Articolul 9.1 – Suspendarea temporară
Operatorul poate suspenda temporar accesul atunci când există motive rezonabile să considere că: Utilizatorul sau Clientul încalcă prezentul document ori Contractul; există suspiciuni privind utilizarea neautorizată a contului; este necesară protejarea securității Platformei, a altor utilizatori sau a infrastructurii.
În cazul neplății sumelor datorate la scadență, suspendarea Serviciilor AMBIENTERA intervine exclusiv potrivit procedurii prevăzute la Articolul 25 coroborat cu Articolul 44 din Contractul de Licență Comercială, după comunicarea notificării și după împlinirea termenului de remediere. Neplata la scadență nu atrage suspendarea imediată.
Articolul 9.2 – Suspendarea din motive tehnice
Operatorul poate suspenda temporar accesul pentru lucrări de mentenanță, actualizări tehnice, remedieri de securitate sau prevenirea unor incidente.
Articolul 9.3 – Încetarea accesului
Operatorul poate înceta accesul în cazul încălcării grave sau repetate a prezentului document, a Contractului sau a legii. Atunci când natura situației permite, Operatorul acordă Utilizatorului un termen rezonabil pentru remedierea încălcării.
Articolul 9.4 – Efectele
Suspendarea sau încetarea accesului nu afectează drepturile și obligațiile născute anterior. Atunci când suspendarea afectează dreptul de Difuzare ambientală, Operatorul indică expres acest lucru în notificare, iar Certificatul de Licență Comercială se consideră suspendat pe durata măsurii.
Articolul 9.5 – Contestația
Utilizatorul care consideră că măsura a fost aplicată eronat poate contacta Operatorul. Acesta analizează solicitarea și comunică un răspuns motivat în cel mult 15 zile calendaristice.
CAPITOLUL 10 – Modificarea și dezvoltarea Platformei
Articolul 10.1 – Evoluția Platformei
Platforma AMBIENTERA este un serviciu digital aflat într-un proces continuu de dezvoltare. Operatorul poate introduce funcționalități noi, modifica funcționalități existente sau elimina funcționalități, în scopul îmbunătățirii serviciilor, al creșterii securității sau al respectării obligațiilor legale.
Articolul 10.2 – Actualizări
Operatorul poate implementa actualizări privind funcționalitatea, performanța, securitatea sau interfața. Actualizările necesare pentru menținerea funcționării normale sau pentru remedierea unor vulnerabilități pot fi realizate fără notificare prealabilă.
Articolul 10.3 – Modificări cu impact negativ
Dreptul de încetare. Atunci când Operatorul modifică Serviciile AMBIENTERA dincolo de ceea ce este necesar pentru menținerea conformității acestora, iar modificarea are un impact negativ asupra accesului Clientului la Servicii sau asupra utilizării acestora, Operatorul informează Clientul, cu cel puțin 30 de zile înainte, cu privire la caracteristicile și la momentul modificării.
În acest caz, Clientul are dreptul de a înceta Contractul, fără costuri, printr-o notificare transmisă în termen de 30 de zile de la data primirii informării sau de la data efectuării modificării, dacă aceasta este ulterioară. În caz de încetare în acest temei, sumele achitate aferente perioadei sau prestațiilor neexecutate se restituie proporțional.
Dreptul prevăzut la prezentul articol nu se aplică atunci când modificarea nu afectează în mod nejustificat utilizarea Serviciilor deja contractate ori când aceasta este impusă de motive tehnice, de securitate sau de obligații legale.
Articolul 10.4 – Actualizarea Repertoriului licențiat standard
Actualizarea bibliotecii muzicale standard, a playlisturilor sau a categoriilor muzicale nu constituie, prin ea însăși, o modificare a Serviciilor contractate în sensul art. 10.3, cu condiția ca Platforma să își păstreze scopul și funcționalitatea generală și ca volumul și diversitatea Repertoriului să rămână substanțial comparabile.
Retragerea unor înregistrări din Repertoriu pentru motive care țin de asigurarea conformității juridice a Serviciilor nu constituie neconformitate și nu dă drept la despăgubiri. Rămân aplicabile dispozițiile Articolului 39 alin. 39.5 din Contract, privind retragerea unei părți substanțiale a Repertoriului licențiat.
Articolul 10.5 – Servicii experimentale
Operatorul poate pune la dispoziție funcționalități în versiune beta sau de testare, care pot avea caracter temporar și pot fi modificate ori retrase fără notificare prealabilă. Aceste funcționalități sunt furnizate „ca atare”.
CAPITOLUL 11 – Servicii ale terților
Art. 11.1. Pentru furnizarea Serviciilor, Operatorul poate utiliza servicii, aplicații, infrastructuri sau soluții tehnologice puse la dispoziție de terți, exclusiv în măsura necesară funcționării, administrării, securității, procesării plăților, facturării sau dezvoltării Platformei.
Art. 11.2. Operatorul depune eforturi rezonabile pentru selectarea unor furnizori de încredere, însă nu poate garanta funcționarea continuă sau lipsită de erori a serviciilor administrate de aceștia.
Articolul 11.3 – Modificarea furnizorilor
Operatorul poate înlocui sau modifica furnizorii utilizați, fără notificarea individuală a Utilizatorilor, atunci când acest lucru este necesar pentru dezvoltarea serviciilor, creșterea securității, îmbunătățirea performanței sau respectarea obligațiilor legale. Lista actualizată a furnizorilor care prelucrează date cu caracter personal este disponibilă în Politica de Confidențialitate.
Art. 11.4. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Operator și de către furnizorii utilizați este reglementată prin Politica de Confidențialitate. Prezentul capitol nu reglementează această materie.
CAPITOLUL 12 – Răspunderea
Articolul 12.1 – Furnizarea serviciilor
Operatorul depune eforturi rezonabile pentru furnizarea Serviciilor în condiții corespunzătoare, însă nu garantează funcționarea permanentă, neîntreruptă sau lipsită de erori.
Articolul 12.2 – Evenimente exterioare
Operatorul nu răspunde pentru întârzieri, întreruperi sau limitări cauzate de evenimente aflate în afara controlului său rezonabil, inclusiv defecțiuni ale rețelelor de comunicații, indisponibilitatea serviciilor furnizate de terți, atacuri informatice, întreruperi ale alimentării cu energie electrică sau alte evenimente externe.
Articolul 12.3 – Răspunderea Utilizatorului
Utilizatorul este responsabil pentru utilizarea Platformei în conformitate cu prezentul document și cu legea. Operatorul nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de utilizarea necorespunzătoare a Platformei de către Utilizator sau de către persoane cărora acesta le-a permis accesul la contul său.
Articolul 12.4 – Limitarea răspunderii
În măsura permisă de lege, răspunderea Operatorului este limitată la prejudiciile directe dovedite, cauzate prin încălcarea obligațiilor asumate, iar cuantumul total al despăgubirilor nu poate depăși suma efectiv achitată de Client în ultimele 12 luni anterioare faptei generatoare.
Operatorul nu răspunde pentru prejudicii indirecte, pierderi de profit, pierderi comerciale, întreruperea activității sau alte consecințe similare.
Articolul 12.5 – Excepții imperative
Prin excepție de la art. 12.4 și în conformitate cu art. 1.355 din Codul civil, răspunderea Operatorului nu este înlăturată și nu este limitată pentru prejudiciul material sau moral cauzat cu intenție ori din culpă gravă, precum și pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății unei persoane.
Nicio prevedere a prezentului capitol nu limitează și nu exclude răspunderea Operatorului în situațiile în care o astfel de limitare este interzisă de legislația aplicabilă.
Articolul 12.6 – Conținutul audio
Operatorul depune eforturi rezonabile pentru a asigura disponibilitatea și calitatea Serviciului, însă nu garantează că fiecare piesă, playlist sau categorie muzicală va corespunde preferințelor sau nevoilor specifice ale fiecărui Utilizator.
Articolul 12.7 – Documentele licenței în caz de control
În cazul unui control privind utilizarea muzicii în Locația licențiată, obligațiile Licențiatorului se limitează la generarea și punerea la dispoziția Clientului a Documentelor licenței și constituie obligații de diligență. Licențiatorul nu acordă asistență juridică, nu îl reprezintă pe Client și nu garantează rezultatul demersului, în condițiile Articolului 31 alin. 31.6–31.8 din Contractul de Licență Comercială și prin anexele sale.
CAPITOLUL 13 – Modificarea Termenilor și Condițiilor
Articolul 13.1 – Dreptul de modificare
Operatorul poate actualiza prezenții Termeni și Condiții atunci când acest lucru este necesar pentru dezvoltarea sau modificarea Platformei, introducerea unor funcționalități noi, respectarea obligațiilor legale, îmbunătățirea securității ori adaptarea la modificări tehnice, operaționale sau legislative.
Articolul 13.2 – Publicarea și intrarea în vigoare
Versiunea actualizată se publică în Platformă, cu indicarea numărului de versiune și a datei intrării în vigoare.
Articolul 13.3 – Informarea și dreptul de încetare
În cazul modificărilor care afectează în mod semnificativ drepturile sau obligațiile Clientului, Operatorul îl informează cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare, prin e-mail sau prin notificare în Platformă.
Clientul care nu acceptă modificările poate înceta Contractul, fără costuri, până la data intrării acestora în vigoare. În acest caz, sumele achitate aferente perioadei sau prestațiilor neexecutate se restituie proporțional.
Clientul care nu acceptă modificările poate înceta Contractul, fără costuri, până la data intrării acestora în vigoare. În acest caz, sumele achitate pentru perioada rămasă și neutilizată se restituie proporțional.
Articolul 13.4 – Continuarea utilizării
Continuarea utilizării Platformei după intrarea în vigoare a noii versiuni reprezintă acceptarea acesteia, în măsura permisă de lege.
CAPITOLUL 14 – Identificarea Operatorului și date de contact
Articolul 14.1 – Datele de identificare
În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, Platforma AMBIENTERA este administrată de:
Denumire: Ungureanu O. Dragoș Persoană Fizică Autorizată Formă juridică: persoană fizică autorizată Sediu profesional: Deva, județul Hunedoara, România. Cod unic de înregistrare: 44740701. Număr de ordine în registrul comerțului: F20/501/2021. E-mail: contact.ambientera@gmail.com, Telefon: 0788 715 060.
Articolul 14.2 – Canale oficiale
Utilizatorii pot transmite întrebări, solicitări sau notificări prin canalele oficiale indicate în Platformă. Operatorul poate stabili canale distincte pentru suport tehnic, solicitări comerciale și protecția datelor, cu publicarea informațiilor actualizate în Platformă.
Articolul 14.3 – Solicitări privind protecția datelor
Se soluționează în conformitate cu Politica de Confidențialitate.
Articolul 14.4 – Solicitări comerciale
Solicitările privind abonamentele, facturarea, plățile sau rambursările se analizează în conformitate cu Contractul de Licență Comercială și cu Politica de Rambursare.
Articolul 14.5 – Termenul de răspuns
Operatorul depune eforturi rezonabile pentru a răspunde în cel mult 15 zile de la primirea solicitării, ținând cont de natura și complexitatea acesteia.
CAPITOLUL 15 – Comunicări oficiale
Art. 15.1. Operatorul poate transmite comunicări oficiale privind funcționarea Platformei, contul, abonamentele, securitatea, actualizările documentelor juridice sau alte aspecte necesare furnizării serviciilor.
Articolul 15.2 – Modalități
Comunicările pot fi transmise prin e-mail, notificări în Platformă, notificări afișate la autentificare sau alte mijloace puse la dispoziție.
Articolul 15.3 – Obligația Utilizatorului
Utilizatorul este responsabil pentru furnizarea și menținerea unei adrese de e-mail valide și pentru verificarea periodică a comunicărilor transmise prin Platforma AMBIENTERA și prin poșta electronică. Comunicările transmise prin Platformă sau prin poșta electronică sunt considerate comunicate în condițiile Articolului 52 din Contractul de Licență Comercială.
Articolul 15.4 – Comunicări privind securitatea
În cazul unor incidente de securitate sau al altor situații care pot afecta siguranța contului, Operatorul poate transmite comunicări urgente prin canalele disponibile.
Articolul 15.5 – Comunicări comerciale
Comunicările comerciale și de marketing se transmit numai în condițiile legii și, după caz, pe baza consimțământului Utilizatorului. Acestea sunt distincte de comunicările oficiale necesare furnizării serviciilor și pot fi refuzate oricând, fără ca refuzul să afecteze furnizarea Serviciilor.
CAPITOLUL 16 – Forța majoră
Art. 16.1. Operatorul nu răspunde pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor atunci când aceasta este cauzată de un eveniment de forță majoră, în sensul art. 1.351 alin. (2) din Codul civil.
Articolul 16.2 – Exemple
Pot constitui asemenea evenimente: dezastre naturale, incendii, inundații, cutremure, conflicte armate, acte ale autorităților publice, pandemii sau epidemii, întreruperi majore ale infrastructurii de comunicații ori ale serviciilor esențiale.
Articolul 16.3 – Efecte
Pe durata evenimentului, obligațiile afectate se suspendă. Dacă evenimentul depășește 30 (treizeci) de zile calendaristice, oricare dintre părți poate denunța unilateral raportul contractual, cu restituirea proporțională a sumelor achitate aferente perioadei sau prestațiilor neexecutate, în condițiile Articolului 51 din Contractul de Licență Comercială.
Articolul 16.4 – Comunicarea
În măsura în care circumstanțele permit, Operatorul informează Utilizatorii cu privire la existența evenimentului și la măsurile adoptate.
CAPITOLUL 17 – Dispoziții finale
Articolul 17.1 – Interpretarea
Prezenții Termeni și Condiții se interpretează împreună cu celelalte Documente juridice enumerate la art. 1.5, fiecare reglementând un domeniu distinct, prevederile completându-se reciproc.
Articolul 17.2 – Ordinea de aplicare
Se aplică ordinea de prioritate prevăzută la art. 1.6.
Articolul 17.3 – Separabilitatea
În cazul în care una sau mai multe prevederi sunt declarate nule, nevalabile sau inaplicabile, celelalte rămân valabile. Prevederea afectată se înlocuiește cu o dispoziție valabilă care se apropie cel mai mult de intenția inițială a părților.
Articolul 17.4 – Cesiunea
Utilizatorul nu poate cesiona drepturile și obligațiile decurgând din prezentul document fără acordul scris prealabil al Operatorului. Operatorul poate cesiona Contractul și drepturile aferente către o entitate care preia, integral sau parțial, activitatea Platformei, cu informarea prealabilă a Clientului, care poate înceta Contractul dacă nu acceptă cesiunea.
Articolul 17.5 – Legea aplicabilă și jurisdicția
Prezenții Termeni și Condiții sunt guvernați de legea română. Părțile vor încerca soluționarea amiabilă a oricărui diferend. În lipsa unei soluții amiabile în termen de 30 de zile, litigiile sunt de competența instanțelor judecătorești competente din România, potrivit legislației aplicabile, în condițiile Articolului 55 din Contractul de Licență Comercială.
Articolul 17.6 – Versiunea
Prezenta versiune intră în vigoare la data indicată în antet și rămâne aplicabilă până la publicarea unei versiuni actualizate. Versiunile anterioare sunt arhivate și pot fi puse la dispoziție la cerere.